Poate cel mai simplu mod prin care sa incep acest articol e printr-un exercitiu de imaginatie.

Gandeste-te la o orchestra. Cand aceasta incepe sa cante, fiecare muzician are de interpretat propriul fragment dintr-o partitura. Intreaga orchestra este menita sa lucreze impreuna pe muzica unui singur compozitor astfel incat rezultatul final sa fie armonios, aproape de perfectiune.

Dar acum imagineaza-ti ca partitura respectiva a fost creata de o adunatura de compozitori care, in cel mai bun caz, au niste indicatii de baza de urmat iar in rest pot sa faca orice ii taie capul.

Si, mai mult, imagineaza-ti ca acesti compozitori pot sa isi “imbunatateasca” fragmentele scrise chiar in timp ce orchestra interpreteaza si pot schimba cursul melodiei in mijlocul spectacolului.

Ei, in acest caz, lucrurile incep sa o ia razna undeva intre lipsa de armonie si dureri de cap.

sursa: Giphy.com

Exact acelasi lucru se intampla si atunci cand folosesti prea multe plugin-uri in WordPress, plugin-uri slabe si predispuse sa iti submineze securitatea site-ului sau plugin-uri abandonate de creatorii lor originali.

Dar hai ca deja am intrat direct in subiect fara sa explic alegerea titlului.

Pentru ca in 27 iulie avem un webinar organizat tocmai pe tema performantei in WordPress, astazi m-am gandit sa povestim putin despre plugin-uri – subiect nelipsit din conversatie de fiecare data cand pomenesti WordPress.

Desi tema plugin-urilor a fost dezbatuta deja pe blog in repetate randuri, m-am gandit sa ne intoarcem azi la miezul problemei, mai exact la mentionarea elementelor pro si contra folosirii plugin-urilor intr-un site WordPress si nu numai. Sau mai degraba, vom discuta despre bune practici precum si avantajele si dezavantajele folosirii unui numar mare de plugin-uri.

Vezi tu, plugin-urile, la fel ca un pahar de vin bun, sunt ok “consumate”cu moderatie. Mai mult, cand vine vorba de WordPress, elementele pro si contra sunt cam aceleasi.

Platforma este extraordinar de vasta si are optiuni atat de diverse in ceea ce priveste temele si plugin-urile incat alegerea celor mai potrivite ramane cea mai mare problema.

Ce fel de plugin SEO ar trebui sa alegi?

Ce plugin de securitate ar trebui sa alegi?

Care e cel mai bun plugin pentru generarea de formulare?

Care e cel mai bun plugin Cache?

Ce plugin pentru optimizarea imaginilor merge cel mai bine?

Optiuni peste optiuni.

Tinand cont de acest aspect, hai sa vedem impreuna cateva dintre lucrurile la care trebuie sa te gandesti inainte de a instala orice plugin in site-ul tau WordPress.

Pro – cum alegi plugin-urile

Plugin-urile in WordPress sunt menite sa iti imbunatateasca prezenta online prin adaugarea unor functionalitati suplimentare ce iti usureaza munca, iti mentine site-ul in siguranta si asigura o experienta mai placuta utilizatorilor.

Desi exista o multime de plugin-uri gratuite (costurile mici fiind unul dintre punctele forte ale acestei platforme), nu iti recomand sa te limitezi doar la acestea. De obicei, plugin-urile netestate, in special cele gratuite au lipsuri grave in ceea ce priveste securitatea – si sigur nu vrei ca site-ul tau sa fie atacat atunci cand iti e lumea mai draga.

Plugin-urile WordPress ar trebui sa iti creasca rata de conversie si sa iti simplifice munca la maximum. Cu ajutorul lor poti avea un site perfect functional fara ca tu sa scrii nici macar o singura linie de cod.

Citeste si: Squirrly – Plugin De SEO Pentru WordPress Made In Romania

Contra – bune practici si actiuni de evitat

Pentru ca site-ul tau sa functioneze armonios, e important ca toate plugin-urile sa respecte o singura partitura (la fel ca si exemplul cu orchestra de la inceput).

Uite cateva bune practici pe care sa le urmezi astfel incat sa te bucuri de toate avantajele plugin-urilor, in timp ce eviti cu succes dezavantajele:

  • Nu activa actualizarile automate pentru orice tema sau plugin instalat, decat daca esti 100% increzator ca aceste actualizari sunt testate impotriva unui set complet de pericole (cum ar fi securitatea sau alte lipsuri in performanta platformei de baza)
  • Nu actualiza orbeste, doar pentru ca in panoul tau de administrare ai notificari peste notificari legate de ultimele actualizari existente. O actualizare gresita iti poate strica site-ul sau poate opri anumite functionalitati necesare iar daca nu ai cunostinte tehnice, te vei trezi platind catre o terta parte care sa repare ce se mai poate repara.
  • Limiteaza numarul plugin-urilor instalate la cele de care ai neaparata nevoie. Volumul prea mare de plugin-uri duce mai devreme sau mai tarziu la intarzieri in viteza de incarcare a site-ului, performanta slaba, erori de compatibilitate intre plugin-uri, lipsuri in ceea ce priveste securitatea – intr-un cuvant, dezastru.
  • Fii atent mereu la sursa plugin-urilor. In general, plugin-urile premium nu sunt foarte scumpe si vin la pachet cu un set de garantii si suport. Evident, nu trebuie sa subestimezi nici plugin-urile gratuite insa trebuie sa le acorzi mai multa atentie. Esti in pericol mai ales daca plugin-ul nu a mai fost actualizat de ani de zile si a fost creat de un singur developer in anii lui de facultate iar mai apoi abandonat. Oricat de tentanta ar fi gratuitatea, gandeste-te de doua ori inainte de a-l folosi.
  • Daca ai timp si un minimum de resurse, testeaza personal orice plugin nou intr-un site separat si implementeaza-l abia dupa ce vezi rezultatele.
  • Daca nu ai cunostinte tehnice, incheie un contract cu un freelancer sau o echipa de programatori care sa se ocupe de munca tehnica pentru tine si sa previna greselile.

Citeste si: 5 Plugin-uri de Securitate Pentru un Blog de Succes

WordPress este popular pentru un motiv bine intemeiat. E un instrument care permite oamenilor sa aiba un site functional, care arata bine si atrage utilizatori, cititori sau clienti fara sa isi cheltuie toate economiile.

In principiu, considera articolul de astazi ca si o scurta introducere la discutiile de joi, 27 iulie din cadrul webinarului organizat impreuna cu Alexandra Nicola (COO Squirrly), webinar la care te invit sa participi daca vrei sa descoperi raspunsuri si bune practici pentru cresterea performantei in site-ul tau WordPress.

Aici vom dezbate subiectul plugin-urilor la modul complet, inclusiv problema folosirii plugin-urilor gratuite versus premium si recomandari de plugin-uri pentru site-ul tau. Participa live la discutii si pregateste-ti lista cu intrebari – avem raspunsuri si informatii pe care sigur nu vrei sa le ratezi.

Te asteptam la webinar!

Cosmin Daraban

Comments

comments