„Care este cea mai buna platforma de magazine online?”. Aceasta este dilema multor proprietari si viitori proprietari de business-uri online, dupa care urmeaza intrebarea „cat ma costa un magazin online?”. La ambele intrebari gasesti raspunsul in acest articol.

Pe piata romaneasca si cea internationala sunt mai multe tipuri de platforme e-commerce si anume :

  • platforme open source / platformele gratuite
  • platforme de tip SAAS / platformele cu plata lunara
  • platforme personalizate atat din punct de vedere al designului, cat si al functionalitatilor
  • platforme enterprise – produse de marile companii internationale pentru comerciantii mari

In continuare am sa descriu pe scurt cateva argumente pro si contra pentru fiecare tip de platforma dintre cele enumerate mai sus. Ideea mea este ca dupa ce ai terminat de citit acest articol sa-ti dai seama care este cea mai buna solutie de e-commerce potrivita pentru tine.

Da, din punctul meu de vedere, faptul ca la momentul X, alegi o anumita platforma care iti satisface anumite nevoi, totul la un cost agreat de tine, inseamna ca ai ales cea mai buna solutie pentru tine.

Platformele Gratuite / Open Source

Pot reprezenta solutia perfecta pentru cei care vor sa testeze pentru prima data comertul online. Aceste platforme pot fi usor descarcate de pe site-urile dezvoltatorilor si instalate pe urma pe domeniul noului magazin online. O parte dintre acestea le gasesti si in contul tau de cpanel, oferit de firma ta de hosting.

Intr-adevar, instalarea si setarea unei astfel de platforme poate necesita anumite cunostinte tehnice mai avansate, dar cu ce documentatie gasesti acum pe net, posibil sa te descurci, in caz contrar poti cere ajutorul unor specialisti, moment in care este posibil sa apara costuri.

Open source, inseamna ca poti aduce modificari in codul sursa, pentru a imbunatati performantele si functionalitatile platformei sau chiar a dezvolta noi module. Posibil ca aceste actiuni sa fie mai la indemana unor programatori cu o oarecare experienta, care iti pot face toate aceste lucruri contra unei sume de bani.

Cand alegi o platforma e-commerce gratuita, gandeste-te la mai multe aspecte, ce vrei sa faca acea platforma, in ce limba este (inca in Romania nu sunt platforme open source autohtone), ce vrei sa-ti personalizezi, cine face astfel de personalizari si ce costuri implica.

Platformele E-Commerce Cu Plata Lunara

Reprezinta o solutie buna pentru cei care vor sa vanda online, dar nu au conostintele tehnice necesare pentru setarea unei platforme. Oarecum este si normal ca cei care stiu sa vanda, sa negocieze preturi bune pentru produsele lor, sa conduca o echipa, sa nu fie interesati de elementele tehnice care stau la baza platformei.

Pentru cei interesati de acest tip de solutie pentru vanzarile online, recomand utilizarea platformelor din Romania, majoritatea dintre acestea fiind adaptate la ecosistemul comertului electronic autohton.

Un alt avantaj este dat de faptul ca odata platit un astfel de serviciu, automat trebuie sa ai  acces la suport si o garantie asigurata pentru eventualele probleme tehnice sau de securitate care pot sa apara pe viitor in platforma ta.

Solutiile E-Commerce Personalizate

Se dezvolta pentru cei care stiu exact ce vor, inteleg si cred in viitorul comertului online, motiv pentru care sunt dispusi sa investeasca mai mult in platforma lor. Da, in aceasta categorie intra si platforma Gomag a carei dezvoltare a inceput in anul 2006.

Personalizarea unui magazin online presupune crearea unui design grafic care sa reflecte personalitatea magazinului in fata clientului, sa fie adaptat la tipul de produse vandute, la identitatea vizuala a companiei, dar si la crearea unor module speciale pentru prezentarea si afisarea produselor, integrarea cu diferite aplicatii, totul pentru a creste numarul vanzarilor si a stabili o relatie buna cu clientii respectivului magazin.

Practic cu aceasta solutie „te poti juca” cum vrei, totul depinde de implicarea ta si a echipei tale in acest proces, dar si de bugetul alocat. Crearea de noi functii si elemente de design presupune investitii in timp si resurse care automat se transforma in costuri.

Cand stii ca pentru a vinde mai mult, trebuie sa fii diferit si mai bun decat concurenta, trebuie sa testezi strategii diferite de marketing si afisari de produse / promotii in magazinul tau, cred ca automat esti dispus sa investesti mai mult in platforma ta.

Platformele Enterprise

Sunt solutiile special dezvoltate pentru marii retaileri, companiile de telefonie mobila, producatorii de echipamente etc. practic pentru cei care dau ora exacta in economia mondiala la nivel de comert.

De multe ori pentru aceste platforme nu mai este nevoie de o eventuala integrare cu terte solutii de gestionare gen ERP, CRM (depinde de client si infrastructura acestuia).

Pretul acestor platforme incepe de la zeci de mii de euro si poate ajunge sau chiar depasi 1 milion de euro, motiv pentru care numarul de potentiali clienti este relativ redus chiar si pe plan mondial.

Urmeaza partea de reclama la propria platforma, pe care ruleaza magazinele din portofoliu , iar cei interesati pot sa vada o parte din functionalitatile din administrare accesand gratuit sectiunea demo.

Concluzia: practic nu exista cea mai buna platforma de e-commerce, exista doar solutii potrivite din punct de vedere tehnic si financiar pentru nivelul tau actual de business.

Citeste Articole Pe Acest Subiect:

Aplicatie Facebook Pentru Magazinul Tau Online

Cum Folosim YouTube In E-Commerce

Cosmin Daraban

Comments

comments